INDEMN

 

    Voi sunteți lumina lumii, voi frumoși ca o poveste

    Neamul nostru e același  și credința una este

   Să nu vreți o altă limbă,  nici averi că-s trecătoare,

    Nu vă bucurați de daruri când va calcă în picioare

    Nu râvniți la țări străine că-i urât și e păcat

    Nu vă duceți unde Domnul e și El de mult plecat

    Stați aici , cuminți și drepți nu-n genunchi, ci în picioare

    În genunchi stăm în biserici și la sfintele altare

    Ca români avem o limbă și o credința în Dumnezeu

    N-am pierit, nu suntem morți , ăsta este crezul meu

    Și ți-o spun acum copile să nu uiți ca ești român

     Și că Domnul , Țara , Neamul, e pe veci aici stăpân.

                    Preot paroh Gheorghe Buba

 

 

 

 

     „Pace celui ce vine, bucurie celui ce rămâne și binecuvântare celui ce pleacă”

    Ne bucurăm de fiecare dată când cineva ne trece podul nostru albastru și credem ca cei care vin au  sufletul deschis și cald ca și satul nostru numit Topleț ( Topleț în limba slavonă înseamnă cald).

     Sunt veacuri multe , de când aici au trăit oameni care au avut tăria și curajul să ia furca coasa sau  sabia în mâini și sa spună „pe aici nu se trece”. Dar cui spuneau cei din Cernahevitz (satul de pe  Cerna) când Cerna liniștită  în dreptul satului, împărțea nu numai satul ci și țara în două, să spună   turcilor din stânga ei sau austriecilor de-a dreapta? Sau sârbilor care încercau să ne învețe cum să ne rugăm în limba lor ? Sau ungurilor care au încercat maghiarizarea numelor și predarea în limba maghiară sau nemților veniți aici să ne învețe cu un bec  dat gratuit celui care lucra în fabrică ce înseamnă capitalismul?

         Ca să înțelegi asta e nevoie să trăiești  câțiva ani aici , să plângi, să râzi cu ei, să mănânci la masa lor și să te rogi împreună cu ei, doar așa cunoști un om . Cei din  Toplețul lui Iorgovan au plâns, au fugit, s-au ascuns de frică poate sau ca să își apere copiii și au venit înapoi cu brațele goale și hainele sfâșiate de luptă sau cu sufetul gol de amărăciunea  războaielor trecute peste ei . Aici la fiecare metru daca sapi în pământ poți găsi un os, o opincă, o potcoavă, o sabie ruptă, o monedă pierdută, un vârf de lance dar nu găsești niciunde o cruce îngropată . Crucile sunt pe dealuri, la ieșirea și la intrarea în sat, în mijlocul Toplețului, în cimitirul bisericii, în cimitirul eroilor și cea mai înaltă cruce ca simbol al biruinței este pe biserică. S-au închis școli, nu au fost spitale , am fost flămânzi dar am fugit în biserică unde rugindu-ne dacă nu am găsit mâncare am găsit măcar un pumn de anafură. Dacă nu era apă am primit o lingură de  împărtășanie care ne-a înveselit inimile și ne-a dat puterea de a lupta pe mai departe, asta ne-a ținut neamul nostru în picioare. Biserica, al cărei cap este Hristos a fost numită de marele poet Eminescu mama spirituală a poporului român, scripturile spun că  nici porțile iadului nu o  vor birui . Biserica nu și-a închis niciodată porțile pentru că a botezat copiii,  a învățat, a cununat pe cei ce s-au iubit și i-a  înmormântat pe cei morți chiar și când nu s-au mai întors trupurile lor acasă. De ce a rămas biserica în picioare? Pentru că este casa lui Dumnezeu și nu este a unui singur om , este a noastră a tuturor: „ și unde sânt doi sau trei adunați în numele meu acolo sânt și eu” așa ne-a învățat Hristos.  Biserica prin slova ei cea sfântă… Prima carte din lume tipărită după apariția tiparului la 1450 a fost Sfânta Scriptură. Primele cărți tipărite în limba română păstrate sânt cărțile de slujba liturghier: 1508, octoih 1510 și tetraevangheliar 1512.

          Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la moartea marelui preot cărturar Dimitrie Ţichindeal luptător pentru emanciparea și educarea nației române alături de Moise Nicoară , C.D. Loga. El  spunea că e mai de folos să se  tipărească o carte în limba româna decât să sune un clopot în turnul unei biserici și cu toate acestea clopotul tot din turnul bisericii îi cheamă pe cei vii la rugăciune, îi plânge pe cei morți și alunga stihiile lumii. Pe lângă biserică s-au ridicat primele școli care i-au învățat pe copii „limba noastră-i limbă sfântă, limba vechilor cazanii/ Care-o plâng și  care-o cântă pe la vatra lor țăranii”.

            Tot  acum se împlinesc 210 ani de la nașterea Sfântului Andrei Șaguna marele mitropolit al Ardealului care a  redeschis și înființat peste 800 de școli în Banat și în Ardeal. Biserica nu și-a închis ușile niciodată, a primit și pe cei bolnavi. Primele spitale numite bolnițe au luat ființă din grija marilor mânăstiri. De ce se strigă „vrem spitale nu catedrale”? Suntem un popor de bolnavi ? E de vină biserica că s-au închis spitale și că nu mai vrea nimeni să predea dulcea  limbă românească într-un sat uitat de lume? În fiecare sat există însă o biserică și un preot care nu a fugit și a rămas alături de cei care cred în Dumnezeul cel adevărat.

   Pe  la Topleț au trecut romanii ,  slavii, Mircea cel Batrân, Mihai Viteazul,  principele Eugeniu de Savoia, Iosif al II-lea , fiul Mariei Tereza și marele episcop sârb Iosif Şacabent  ( sârb care îngăduie românilor să se roage în limba lor) , Tudor Vladimirescu , Elisabeta, împărăteasa Austriei (Sisi), principele Alexandru al Serbiei, iar regele Mihai I joacă într-o horă țărănească cu una din cele mai frumoase fete din sat . Au trecut, noi am rămas, au luat ce au putut. Și chiar dacă ne-a rămas doar sărăcia noi o apăram că este a noastră. Și unde să fugim dacă suntem la graniță, noi nu putem fugi dar nici nu vom fi călcați în picioare. 

      Printre marii oameni  de seamă ai satului nostru putem aminti pe părintele Gheorghe zis Popa Şchiopul care la anul 1700 „spovedea la îndemnul episcopului său din Topleț până în Timișoara Fabric (așa s-a început spovedania  spune Nicolae  Stoica de Hațeg în „Cronica Banatului”). Aici s-a născut și a copilărit un alt om de seamă, Nicolae Haşcă care a pictat multe biserici de la Topleț până la Oravița al cărui socru era renumitul pictor Dimitrie  Turcu cu a cărui fiica Eufemia s-a căsătorit .

     Și vrem să încheiem cuvântul nostru cu dascălul Gheorghe Băltean. ( 1881-1961) s-a născut și a copilărit la Topleț, fiu de țăran urmează cursul primar la Topleț gimnaziul îl face la școala din Orșova unde l-a avut ca mentor pe marele profesor Traian Heţiu cel care a refuzat în vremurile de atunci să predea în limba maghiară . Urmează apoi cursurile Școlii Normale de la Caransebeș . Ajunge învățător în localitatea Jdioara (jud. Timiș) unde a strâns bani pentru școală și biserică. A rămas aici până în anul 1925.  În vacanță creează un nucleu la Topleț numit Detașamentul Cerna condus de un căpitan al generalului Dragalina. Ei acționau în spatele frontului ajutându-i pe români să își câștige unirea. Atunci când a fost chemat la recrutare a avut îndrăznirea să meargă în costum popular românesc ,motiv pentru care a fost pus câteva zile în închisoare, până când a convins autoritățile maghiare că este învățător chiar dacă nu „umbla în ţoale nemțești’’. În anul 1925 revine în satul natal unde și-a continuat munca de dascăl militând pentru redeșteptarea poporului. Strânge bani pentru Casa culturală și se ocupă de corul bisericesc bărbătesc și mixt pe patru voci . Îl cunoaște pe Nicolae Iorga la cursurile da vară ținute la Vălenii de Munte. Acesta îi face o vizită însoțit de preotul Gheorghe Tătucu din Iablanița iar ca semn de prețuire îi lasă o carte de vizită cu o semnătură. Cunoaștem faptul că în urma peregrinării lui Iorga prin Banatul de munte a scris o carte „Observații și probleme bănățene” apărută   post mortem în anul 1940. În anii 40’ găzduiește pe renumitul pictor Corneliu Baba în timpul  unei expoziții la Băile Herculane timp de două luni. Corneliu Baba  îi pictează în acest timp portretul. Gheorghe Băltean este cunoscut pentru faptul că a scris multe poezii în care vorbește despre Dumnezeu și  biserică, credință, portretizează lumea satului, îndeamnă oamenii la muncă și patriotism și satirizează lenea, viața imorală și neomenia. 

                   „ Dulce limba românească , scump tezaur din bătrâni

                      Noi prin tine avem o țară și mândria de români

                      Trecutul nostru falnic în paginile sale,

                       Ne leagă cu prezentul ca aurul în zale”.

Trimis de către conducerea ziarului Drapelul din Lugoj al lui Valeriu Branişte, a fost reprezentantul bănățenilor din zona Lugojului la marea Unire.

                                Preot paroh Gheorghe Buba

 

 

              MONEDE CARE AU CIRCULAT ÎN „BANATUL DE ALTĂ DATĂ”

                           De Ungurean Alexandru Emanuel  istoric

 

         Banatul este o provincie istorică din România împărțită astăzi între, Serbia (Banatul Sârbesc) și o foarte mică parte din Ungaria. Pentru prima dată numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit în rapoartele lui Luigi Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea și în textul tratatului de pace de la Karlovitz (1699).  Primele forme monetare descoperite în zona Banatului de astăzi și inclusiv a Banatului de Severin sunt monedele bizantine de bronz denumite "follis" din secolele VIII- X emise de Tiberius al III-lea Apsimarus (698-705) descoperite la Mediaș (Sibiu), Deta (Jud. Timiș) Voila (Jud. Brașov), Orșova (Jud Mehedinți), Caransebeș și Hunedoara. Piese izolate de aur argint și bronz s-au găsit și în Transilvania lângă Oradea în Banat la Drobeta Turnu Severin, Zimnicea și Curtea de Argeș cea ce dovedește o circulație largă a monedelor bizantine.

O  monedă de aur bizantină  a  fost descoperită în zona Banatului. Alte monede descoperite mai târziu în zona Banatului sunt cele ale lui Leon al VI-lea (886-912) de la Deta (Timiș) și Orșova, aceste descoperiri istorice dovedesc legăturile economice dintre Imperiul Bizantin și regiunile de la nordul Dunării, tot din aceiași perioadă s-au mai găsit și obiecte bizantine de cult creștin. O altă curiozitate referitoare la Banat este că monetăria de la Severin și-ar fi încetat activitatea prin 1419 o dată cu pierderea Banatului de Severin, după unele ipoteze ea ar fi fost repusă sporadic în funcțiune pe vremea lui Nicolae Redwitz cavaler teuton și Ban al Severinului (1429-1435) și comite al bănăriei Sibiului. În zona Banatului de astăzi și a Banatului de Severin monedele în mare parte erau de cupru, acest cupru provenea din minele de exploatare din apropiere, se cunoaște cu exactitate că o cantitate mare de cupru pentru monede provenea de la minele din Baia de Aramă şi Bratilov. Banatul de Severin a fost sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân încă din 1390. Iar Vlad I se intitula în 1396 Ban al Severinului. În 1419 Mihail I cu ajutorul lui Sigismund de Luxemburg respinge atacul turcilor asupra cetății Severinului. În toamna lui 1419 Sigismund de Luxemburg anexează Severinul împreună cu Orșova și Mehadia pe care le pune sub comanda lui Filippo de Scolari  În 1429 Banatul de Severin este încredințat de regele Ungariei cavalerilor Teutoni, care îl stăpânesc până în 1435 când Vlad Dracul aliat cu turci atacă Severinul.

           O ultimă etapă importantă a sistemului monetar din Banat este începută în anul 1811 când la Siclova (Sziklova) ia ființă o monetărie, astăzi Ciclova Română din județul Caraș Severin, localitate aparținând districtului Oravița, de atunci. Monetăria folosea ca materie primă cuprul rezultat din exploatările miniere locale și învecinate. În intervalul 1812-1851 s-au bătut aici monede divizionare austriece din cupru, cele cu anul 1816 sunt în majoritate bătute în anii următori, tot cu 1816 ele fiind emise treptat până în 1851 când monetăria se desființează. Monedele bătute la Oravița (Orawitza, Oravicza) poartă simbolul O (simbol de monetărie)

 

 

 

 

 

 

                                        DEPORTĂRILE  ÎN BĂRĂGAN

                                          De Prof. Oana Sadovan

        În noaptea de Rusalii a anului 1951, sate și orașe din Banat și Oltenia aflate în apropierea graniței cu Iugoslavia au fost săltate de ofițeri și soldați de securitate. Li s-a spus oamenilor să-și ia strictul necesar, iar cei care au încercat să se împotrivească au sfârșit de glonț. Nimeni nu știa unde îi vor duce, dar se zvonea că nu se vor opri până în Siberia. Soarta acestor familii a fost stabilită prin decretul 200 din 1950 când au fost alcătuite listele cu chiaburii, simpatizanții lui Tito, membrii ai partidelor istorice, oponenții regimului comunist și ai colectivizării, cei care aveau rude în străinătate, basarabenii și bucovinenii stabiliți în Banat. Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotărât deportarea lor în Bărăgan din slăbiciune patriotică, dar Ana Pauker dorea stabilirea în Siberia. Motivul dislocării: pentru asigurarea securității zonei de frontieră cu Iugoslavia se dislocă pe o adâncime de 25 km unele categorii de elemente periculoase sau care pot deveni periculoase. În dimineața zilei de luni, 18 iunie 1951, a doua zi de Rusalii pe la ora 3, 16 familii de topliceni au fost ridicate de ofițeri și au avut la dispoziție două ore să-și facă bagajul fiind asistați de soldați înarmați. Au luat cu ei în grabă haine, câteva obiecte de mobilier, alimente (brânză, făină, grâu, pește...) și câteva animale (vaci, porci, păsări). Au fost transportați până la gară în 5 camioane, iar de acolo au fost îmbarcați în 16 vagoane și li s-a ridicat buletinul. După o lungă și anevoioasă călătorie cu „bouvagonul” s-a ajuns în gara Fetești unde au staționat o zi și de acolo au fost împărțiți în regiuni diferite ale Bărăganului în care s-au înființat 18 comune.  Din gară oamenii au fost preluați de căruțe sau camioane și debarcați în câmp. În locul caselor promise, oamenii au găsit în lanurile de grâu țăruși bătuți cu număr de parcelă și li s-au împărțit rogojini. Toplicenii au fost duși în comuna Olaru, raionul Călărași, regiunea București care va lua numele de Roșeții-Noi la 15 km de Călărași. În prima noapte au dormit sub cerul liber, pe haine sau pe obiectele de mobilier luate în grabă. Apoi și-au încropit colibe și bordei și au fost obligați să termine construirea satului și a instituțiilor comunale: Sfatul Popular, Miliția, Dispensarul, Cooperativa și Școala. Toată lumea muncea la chirpici pentru aceste construcții. Casele erau construite din chirpici, acoperite cu stuf și paie și lipite cu bălegar urmând normele impuse: case cu o singură cameră și unele cu două camere în funcție de  numărul membrilor. Pentru a se putea încălzi, oamenii strângeau coceni de porumb, gogoși de bumbac și pălării de floarea-soarelui, deoarece lemnele erau puține și foarte scumpe. Au suferit de sete pentru că apa era adusă cu sacaua sau în cisterne cu miros de gaz, puțină și murdară. Unora li se acordă loc de muncă la fermele de stat, la săpatul canalelor de irigații și la culesul bumbacului. Fiecărui deportat i s-a ridicat actul de identitate și i s-a pus stigmatul D. O., adică domiciliu obligatoriu. Au fost primiți de localnici cu reticență pentru că aceștia erau informați că deportații sunt coreeni sau pușcăriași periculoși. Din familiile deportate din Topleț enumerăm: fam. Tătucu și Berwangher- familii de chiaburi; fam. preotului Dorobanțu, fam. Spătariu (Ghiță Smoleanu de 17 ani și familia), fam. Constantinescu și Vremescu (Ghiță Bugă), fam. Popescu (Ilie, Icoana, fiica Ana de 7 ani și în Bărăgan în noiembrie 1952  s-a născut fiul Ionel), fam. Suharu (Elena și familia), fam. Seracovan, fam. Dârpeș , toți aceștia pe motive politice (considerați opozanți ai regimului). Familia Tătucu considerată familie de chiaburi (chiabur= țăran bogat care aparține burgheziei satului, posedă mai mult pământ decât poate lucra singur, dispune de mijloace de producție și folosește muncă salariată) din Bârza au lăsat în urmă două case (transformate după plecarea lor în cârciumă și în una au fost băgați chiriași), cazan de țuică, combină, moară și multe alte bunuri inventariate, dar pe care la întoarcere nu le-au mai găsit. Familia era formată din patru membrii: părinții Gheorghe (născut în 5 mai 1894) și Ana (n.5 aprilie 1898), fiul Aurel (n.18 martie 1928) și fiica Ecaterina (n. 10 noiembrie 1922) de profesie contabilă. Tatăl Gheorghe lucrează ca muncitor la săpatul canalelor de irigații din 15 aprilie 1952 și până în 31 iulie 1953. Fiul Aurel primește în 5 septembrie 1951 o cerere de la Școala Medie Electrotehnică din Timișoara pentru a se prezenta la examenul de absolvire însă Sfatul Popular al comunei nu aprobă deplasarea elevului la Timișoara. Chiar și după eliberarea din Bărăgan în februarie 1956 au fost persecutați politic: nu și-au mai găsit bunurile lăsate la plecare, iar Ecaterinei i s-a desfăcut contractul de muncă de la Uzina Magheru și toate cererile depuse ulterior de angajare i-au fost respinse pe motiv că nu sunt locuri. Prin decizia 6200 din 1955 au fost eliberați deportații. În anul 2003 s-a emis o decizie prin care toți deportații au primit titlul de "luptător în rezistența anticomunistă", însă acest titlu și indemnizația pe care o primesc nu compensează trăirile, spaima, foametea, jignirile și mizeria în care au supraviețuit acele suflete nevinovate.

 

 Singurătate și însingurare

 De Seracovan veronica 

 

      În sudul Banatului, aici la noi  așezându-se încă din timpuri străvechi diferite neamuri învățând unii de la alții și-au adus o contribuție admirabilă. Schimbări bruște și o istorie tragică au mai fost și de fiecare dată s-au impus noi reguli. Astfel a apărut o identitate inconfundabilă. Șezătoarea...se împleteau nu numai firele de lână ci și destinele. Basmele noastre populare depășesc cu mult orice roman sau film de televiziune. Era nevoie de speranță și de încredere în viață, jaloanele au fost întotdeauna drepte exact ca stâlpii de pe prispa casei iar cel frumos și bun a fost  răsplătit. În călătoria sa inițiatică, Harap Alb nu e singur ci reușește pentru ca e înconjurat de năzdravanii săi. Eroul supraviețuiește totdeauna în cele mai grele condiții, nu se plânge, nu abandonează, nu cerșește .

    Distanțare socială? Izolați  în vârfurile munților din văile din preajma Timocului de la sudul Dunării și până în Carpații din nordul Maramureșului  nu aveau nici telefon și nici internet dar aveau bucium.  Și judecata de apoi este anunțată tot de un înger care suflă în trâmbiță. În timpuri străvechi tulnicul sau buciumul anunțau etape de viață, etape de muncă, plecarea oilor sau plecarea sufletelor un excelent instrument de semnalizare și comunicare a primejdiei războiului. Rezistența anticomunistă aici în munții Banatului  nu ar ținut atât de mult dacă nu ar fi fost sprijinită. Cei am stat la coadă în timpul comunismului ca să putem cumpăra mâncarea  spuneam glume  și timpul ne trecea mai ușor. 

 Duminica stă încă dreaptă ca o cârmă. Civilizațiile trecute ocroteau viața, luciditatea, firescul aveau tăișul ascuțit comunitatea era pregătită să înțeleagă fiindcă își păstrase echilibrul,  cheile care străluceau erau cheile raiului. Istoria dovedește că numai neamurile  sau popoarele care s-au adunat și s-au ajutat au rezistat,  întreaga unitate medievală românească  avusese la bază o rețea invizibilă dar extraordinar de puternică făcută din nepoți, cumnați , verișoare, nași și cumnați. Poate pentru unii simple superstiții  azi dar aceste sărbători  ne-au ținut uniți: botezul, nunta și moartea . Binecuvântarea era data în biserică , acolo s-au unit mâini și destine. Frățiile de cruce chiar au existat. Dar niciodată în istorie preotul nu a oficiat sfintele slujbe  fără credincioși.  Biserica nu e făcută numai din ziduri, acolo e marea comoară:  puterea care  ocrotește neamul nostru, lângă fiecare piatră sau cărămidă  veghează dorințele și necazurile înaintașilor noștri. Fiecare bunică a fost cândva fată și fiecare fată va fi mamă și bunică. Locul în care noi ca neam am venit pe lume e aici și țara noastră e frumoasă. Țăranul român în vechime a fost și arhitect, spațiul casei e marcat prin semne, simboluri, pragul, fereastra, ușa au semnificații mai profunde decât credem. Fereastra e ca un suflet ce primește lumina iar sufletul e ca o fereastră prin care omul a privit mereu spre cer pentru ca singurătatea să nu îl țină închis în întuneric ca pe un sclav.

     După ce l-a făcut pe Adam Dumnezeu a zis că nu e bine ca omul să fie singur și i-a dăruit  pe cineva din ai lui, pe frumoasa Eva, nu i-a dat o pisică pufoasă și nici un câine în lesă. În marile aglomerări urbane omul e singur dar mai ales însingurat, încearcă poduri de wireless, eterna conectare on-line, insomnii, emoții perfide veghează solidar ca fluturii de noapte pe lângă lampa murdară de la vreun birt părăsit.  Îmbrățișarea e o amenințare iar moartea e în singurătate deplină.  În mijlocul autostrăzii cartea de poezie e strivită precum cochilia unui melc de șenilele tancurilor. Am pus viața într-o cutie apoi într-un dulap închis, acolo în așteptare, s-au pierdut prietenii  precum florile pe care am uitat să le udăm,  s-au uitat scopuri, omul a căzut în prăpastie. Spațiul public?  Ce conținut mai are acum acest cuvânt ? Spațiul din curtea și din fața bisericii era  cel mai curat și mai frumos,  acolo erau sărbătorile și jocul, acolo cel ce pleca era dus pentru ultima oară, un bun rămas spus ierbii, copacilor, oamenilor. 

    Acesta de acum a fost un timp al îngropării talanților, cel ce îi îngropase avea deja pregătită ofensa. Disperarea latră ca un câine slobod. Multe din cele ce trebuiau să se facă acum nu s-au făcut nici cele ce trebuiau spuse nu s-au  mai spus.  Pe aleea dintre cruci poemele umblă strangulate,  peste tot plin de telefoane și microfoane dar nimeni nu mai cântă, poeții  nu mai știu gramatică, deprimați  pictorii aruncă aleatoriu cu vopsea. Impostura a învins, ea are acum aproape toate cheile. Foarte puțini au mai rămas curați sufletește  și majoritatea sânt foarte ușor de păcălit. Mari orgolii, mici puteri. Cei  mai goi în interior  adună în jurul lor  alții la fel ca ei, curteni lingușitori, slugarnici. Femeia singură aleargă mereu, ea a înlocuit-o pe mama gospodină cu copii și cu bunici .  Femeia singură stă la masă cu bărbatul singur, pensat și parfumat, el nu mai e pregătit pentru nici o luptă.  Amândoi aleargă orbecăind plictisiți de tot și de toate.  Fascinația călătoriilor nu compensează tristețea singurătății. E un naufragiu? Cheile  de azi sânt cam ruginite fiindcă totul e redus , e minimal, e simplificat și comercial, comestibil dar e bine că mai  avem libertatea să putem dezgropa din memorie. Aici în sudul Banatului, la Topleț, într-un colț uitat de lume  a mai rămas aprinsă o lumânare, e firavă și flacăra ei  blândă nu arde pe nimeni.

     Pentru oricine speră se poate. Chiar și copiii plăpânzi și fără de putere se ridică uneori, cine are curaj să deschidă zăvorul?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     Această publicație a fost înregistrată la Biblioteca Centrala a României cu nr.  ISSN 2393 – 5049 şi on-line ISSN-L 2393 – 5049.Conţinutul articolelor precum  şi datele  publicate aici cad în sarcina autorilor.

Fondatori: Preot Gheorghe Bubă, Seracovan Veronica, Ilie Haşcă, primar.

Colectivul de redacție : Preot  paroh Gheorghe Bubă, Seracovan  Veronica, prof. Oana Sadovan,

Ungureanu Alexandru istoric,

Adresa redacției: Topleţ, str. Principală, nr.215, tel. 0755482723 , parohiaortodoxatoplet@yahoo,com

Tipărit la  Tipografia Mirton Timișoara       aprilie 2021 

coperta revistei ""Topletul lui Iorgovan""

primul numar al revistei ""Topletul lui Iorgovan""

COPERTA        REVISTEI 

 Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte viața dăruindu-le.

Învierea Domnului,  de   Părintele Gherasim Petras„
Când eram eu mic copil îmi aduc aminte, că mama m-a trimis la bunica să zic: Hristos a înviat!. Şi a zis că dacă zic aşa îmi da bunica un ou. Şi aşa a fost, m-am dus şi am zis: Hristos a înviat! Şi ea a zis: adevărat că a înviat! Hai să-ţi dau un ou! Cu asta mi-am început eu credinţa în Înviere”. (Părintele Teofil).

     Învierea Domnului e mai presus de lume, e o taină şi nu o putem înţelege decât dacă credem în ea. Toţi cei care cred în asta simt bucuria Sfintelor Paşti, a acestei sărbători atât de minunate. Ortodoxia nu este doar tragismul suferinţei Mântuitorului, ci este bucuria Învierii. Această bucurie o simţi doar dacă crezi şi eşti încredinţat că salutul, Hristos a înviat  „nu este doar o formulă de întâmpinare, ci este o mărturisire spusă din suflet, este simţirea şi trăirea ta”.

        Învierea este biruinţa vieţii asupra morţii, dar şi temelia învăţăturii noastre creştine, iar fără înviere nimic nu ar avea rost. Bucuraţi-vă de această sărbătoare şi fiţi încredinţaţi că Taina Învierii va aduce bucurie, pace şi binecuvântare în fiecare suflet credincios. Vă urăm pace bucurie şi binecuvântare!

                                               Hristos a înviat!

                                                     VREMURILE

                                                                                       Gheorghe Băltean-1941     

Unde-s  Doamne vremurile,                                            Unde-s Doamne vremurile

De viaţă creştinească                                                       Cu viaţă cumpătată

Când treceau necazurile                                                  Şi cu post şi cu păstrare

Cu răbdare îngerească?                                                    Şi cu bună judecată?

Unde-s Doamne vremurile                                               Unde-s Doamne vremurile

Cu rost bun şi pace-n casă,                                               De cinstită-nsurătoare

Când părinţii şi copiii                                                       Când era ţinută nunta

Se rugau frumos la masă?                                                 Ca o dulce ,,Taină Mare”? 

Unde-s Doamne vremurile                                             Unde-s Doamne vremurile

Cu bisericile pline,                                                            Cu frumoasă omenie

Când şi ţarina şi pomii                                                     S-au dus Doamne vremurile

Răsplăteau cu mult mai bine?                                        Cu bătrânii în veşnicie!      



                                                                                                                                

                                         TOPLEŢUL LUI IORGOVAN 

                                                                                                                                                                             

                  La început a fost un gând frumos, acesta s-a așternut şi aşa au apărut primele cuvinte din această revistă,  apariţia ei cu ocazia Sf.Paşti e speranţa noastră de renaştere a vieţii spirituale şi culturale. Topleţul e un loc al poveştii, un prag, poate  un loc sacru în vecinătatea sfinxului pe care este posibil ca cei ce trecuseră în vechime să îl fi considerat un punct de reper.  De la Topleţ a izvorât legenda lui Iovan Iorgovan. Personajul misterios şi puternic, haiduc vestit şi  vânător iscusit este posibil să fi trăit înainte de secolul al XVII-lea dar canonul comportamental care aducea elogii puterii fizice, curajului, dârzeniei şi cinstei a străbătut până la noi, acest cod eroic reprezentând un sistem de valori şi un mod de a gândi a rămas şi el aici în conştiinţa colectivă. Caracterul legendei deşi foarte cuprinzător nu a fost suficient cercetat pentru că au fost preferate alte tipuri comportamentale de aceea considerăm că  reinstaurarea eroului este  foarte necesară în  timpul prezent.

          Apele Cernii se sparg de malurile de stâncă, Carpaţii prăpăstioşi cu pereţii frânţi aproape vertical se învecinează cu Dunărea şi cu Balcanii, aici ar putea fi raiul: soarele trece îmblânzit peste crestele ascuțite ale munților iar vara nu pârjolește pajiştile.  Trecutul a fost sprijinit mereu pe însemnele unor războaie iar timpul măsurat cu sabia. Veţi găsi în această revistă şi referinţe la trecutul însângerat, câteva cuvinte despre supravieţuitori, nepoţii  unui neam mândru şi puternic, grăniceri imperiali, bărbaţi care au păzit cu arme aceşti munţi, trăind  în ierni cu piepturile goale  şi călărind  pe armăsari. Aici a fost mereu graniţă, au fost vânturi contrarii, ca o morişcă, când la stânga, când la dreapta.  Satul cu străduţe mici  întortocheate pavate de oameni harnici stă îngrămădit între  coasta dealului şi malul Cernii  iar   casele asemeni  unui şirag de mărgele. Peste tot ziduri masive: pietrele venite de undeva din inima pământului au adunat munca istovitoare şi suferința mai multor generații. Revista noastră va explica în numerele viitoare care este valoarea acestor moşteniri.  Cei veniţi din ţări îndepărtate au schimbat acest loc. Topleţul cu cetatea sa muncitorească a ieşit demult din anonimat. Dintr-un bilanț contabil păstrat la arhivele naționale  din Caransebeș aflăm despre faima pe care  fabrica „ Schramm, Huttl şi Smith” a avut-o în secolul trecut când demnitatea era în haine de sărbătoare. De câte ori aruncăm la gunoi pâinea de ieri considerând-o  cam veche ar trebui să ne gândim care a fost hrana strămoşilor noștri în veacurile trecute. Despre construcţia, utilitatea şi organizarea activităţii la morile de pe pârâul Bigăr vor fi de asemenea multe de spus.  De-a lungul veacurilor sufletele curate au fost adăpostite în biserică, aici a înflorit cultura. Comanditarii picturii bisericii din Topleţ erau o comunitate cu aceleaşi principii de viaţă şi gusturi estetice. Tendinţa lor era de a impune forme de bun simţ şi de a elogia viaţa ponderată, eleganţa s-a adaptat la moda epocii respective. Exponenţii intelectualităţii, burghezia rurală  şi simplii ţărani şi-au adus contribuţia de la zidire, la cumpărarea clopotelor până la  lucrările de împodobire cu pictură şi mobilierul   bisericii.  Azi ar fi dificilă dar necesară repunerea în drepturi a acestui tip de înţelepciune minunată prin încărcătura ei. Apropiindu-se de sufletul copiilor pe care îi învaţă să devină oameni dascălul Gheorghe Bălteanu reuşeşte să facă un transfer de sensibilitate lăuntrică ce-i pătrunde poemele publicate din însăşi seva neîntinată a tinerelor vlăstare. Bucuriile simple ale credinţei au preţiozitatea lor şi-o veselie liniştitoare, ferită de primejdiile marilor şi obositoarelor  căutări adesea inutile. El defineşte prin existenţa literară acest loc din sudul Banatului    constituindu-se în însăşi construcţia culturii române ca o cărămidă fără de care cel puţin cei care suntem azi prezenţi aici am fi fost un pic mai săraci din punct de vedere cultural  Revista noastră se vrea a fi un loc public , aici vor scrie cei care îi iubesc pe localnici, cei care iubesc Banatul. Unul dintre cele mai frumoase scopuri  ale artei este de a-i face pe  oameni mai buni: dorim ca pe aceste pagini cei tineri  să-şi exprime  entuziasmul iar cei bătrâni să ne lase amintirile.  Sperăm să fie un strop de cultură, singura  moștenire cu care vom rămâne din această perioadă în care am fost jefuiți mai rău decât în timpul popoarelor migratoare. Aici veți găsi gânduri şi fapte reale, cei ce vor avea curaj de acum în acolo să urzească viitorul ar trebui să le ia în seamă. Arta a fost dintotdeauna avangarda omenirii.  Am vrea să fim judecați „ cu inima blândă” aşa cum spusese  cronicarul nostru Nicolae Stoica de Hateg şi nu osândind.  Fiecare dintre noi  avem în suflet  o urmă de dumnezeire, o lumină interioară. Haideţi s-o căutăm şi împreună să construim un pod albastru, un drum frumos de zahăr caramel, haideţi să încercăm să facem această lume mai bună.

Veronica Seracovan de Csernahevitz     

  

                                                            

                                                         

                                                          



 A FOST ODATĂ…

                                                                                                                               
                                                           prof Alina Geogescu

            Se știe că, orice poveste începe așa, că orice are un început, că ori de câte ori auzi această formulă, memoria involuntară te poartă spre leagănul copilăriei, spre părinți, bunici, străbunici, spre începuturi. Te lupți cu zbuciumul sufletesc al amintirilor, al bucuriilor și suferințelor trăite, al acumulărilor și pierderilor vieții și încerci să-ți concentrezi atenția spre ceea ce se știe din strămoși, să poți reda astfel, cu emoția de altădată, povestea spusă de bunica sau citită dintr-o carte prăfuită despre ce ”a fost odată”.

            Fiecare loc își are povestea, fiecare vietate își are familia și toți luptă pentru a-și păstra existența, identitatea. Chiar dacă există unele divagații, datorate doar spiritului oratoric al celui ce transmite, se știe că orice poveste are la bază un sâmbure de adevăr, o legendă, un mit. Așa este și cu locul nostru, care s-a întrupat din Legenda lui Iovan Iorgovan. Se știe că  Iovan Iorgovan este un personaj din mitologia românească similar cu Hercules. Legenda este prezentă pe valea Cernei. În legendă, Iovan este numit "fiu de rămlean", adică "fiu de roman." În folclor, Iovan Iorgovan a fost un haiduc vestit și un vânător iscusit, care a trăit, probabil, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, înainte de secolul al XVIII-lea. În volumul "Iorgovan - mit, legendă, baladă" (Casa Editorială Cuget, Simțire și Credință, București, 1995), scris de Enache Nedela și Mihai Floarea, sunt adunate 43 de variante ale baladei populare dedicate acestui erou mitic purtând nume de floare primăvăratică ("Iorgovan" este înrudit cu persanul "erguan" - liliac, care, la rândul său, a avut ca etimon nostratic *orgo-, *ergo-). Autorii comentează, de asemenea, simbolurile acestei unice creații folclorice: pădurea - simbol al lumii imaginare, fetele - simbol al gintei latine, somnul - simbol al uitării, al pierderii identității, cucul - simbol al indiferenței, șarpele - simbol al opresiunii, musca golumbacă - simbol al perpetuării și multiplicării răului, darurile - mreana și fuiorul de aur etc. Una din variantele legendei prezintă că „ Prin aceste locuri, se povesteşte că ar fi trăit câtva timp şi Iovan Iorgovan, un haiduc vestit şi un dibaci vânător. Nu se cunoaşte epoca şi locul naşterii sale; se ştie numai că el a venit aci în goana unui balaur cu 7 capete, care băgase groaza în locuitorii judeţelor Gorj şi Vâlcea unde poposise, neştiindu-se de unde a venit.(...) Iorgovan, ajungând la poalele acestui munte ce ţine de „Feţele Mînesei”, a zărit dihania culcată la gura vizuinii. Locul acesta, părându-i potrivit de a da un atac, a făcut o groapă mare în pământ, ce se vede şi acum, unde a intrat cu calul şi cu câinele său. De aci, ascuns de vederea balaurului, a tras de mai multe ori cu arcul, distrugându-i trei capete. Balaurul, înfuriat de durere, a făcut mai multe salturi şi pocnituri cu coada, de răsunau munţii, şi-apoi a luat-o la fugă spre apa Cerna, lăsând în urma sa un râu de sânge.” Dar, pentru a înfrumuseța locurile, a le însufleți, era nevoie și de o poveste de iubire, deoarece se știe că o casă este construită din lemne și pietre, dar numai iubirea o transformă în cămin. ” Iorgovan, în goana lui pe urma balaurului, a ajuns la această peşteră, tocmai când zâna cânta un cântec foarte frumos. Atras de frumosul ei cântec, viteazul haiduc ar fi zis:

    - Înceată Cerna, înceată, s-aud glas de fată, că te-oi dărui c-o mreană de aur....

    Se crede că Cerna ar fi încetat de a mai urla, şi această credinţă se întăreşte şi mai mult pe faptul că şi astăzi e aşa de liniştită în acel loc, încât nici nu-ţi vine să crezi ochilor că o apă se află în faţa ta. Slăbiciunea lui Iorgovan, că s-a lăsat să fie fermecat de cântecul zânei, a fost spre norocul balaurului,(...) căci dihania a intrat într-o peşteră, de unde se zice că ar fi zis:

    - Până acum am făcut puţin rău pe lume, de acum însă voi face însutit.

    Şi s-a întâmplat; căci din peştera în care s-a ascuns el, ies primăvara, când dă frunza, cocoloaşe mari de musculiţe ce aruncate de vânt, bântuie satele vecine, mușcând vitele locuitorilor şi lăsând un venin tot aşa de puternic, ca şi veninul de şarpe. Astfel de musculiţe ies de pe tot lungul Cernei, pe unde a picat sânge din capetele distruse şi din tăieturile făcute cu iataganul.” Oamenii locului au zămislit de demult, pe baza unor vechi mituri transmise pe cale orală peste generații, vreme de zeci de secole, o tulburătoare baladă populară, brodată pe străvechea legendă a voinicului Iovan Iorgovan, viteaz intre viteji, pe care Nicolaie Densușianu îl confundă cu Hercule al protodacilor:

Sus, pe Cerna-n sus, / Mulți voinici s-or dus.

Şi toți s-au răpus. / Dar a mai rămas

Un Roman viteaz: /Iovan Iorgovan,

Braț de buzdugan, /Cu un călușel

Ca şi-un vulturel...

Şi-n versuri de mare frumusețe, balada povestește cum Iorgovan, acest viteaz intre viteji, tot vânând cu spor pe Cerna-n sus, afla o prea frumoasă fecioară, Ana Giordanel pe nume:

Sora cea mai mica,/Ca şi-o porumbică.

Ana Geordanel, /Nume frumușel

Le-ntrecea pe toate, /Ea,o stea de noapte,

Luceafăr din zori, /Floarea florilor.

Ana însă este furata de un balaur(şarpe) înfricoșător ce pustia de multă vreme Valea Cernei, pe care, spuneau precizările, doar Iovan îl putea răpune:

Iovan Iorgovan, / Braț de buzdugan,

Sabia scotea, / În vânt u-nvârtea,

Pe şerpe-l lovea, /Trupu-i zdruncina,/ Darabe-l făcea

După care viteazul trage peste munți hoitul balaurului, făcându-i vânt într-o peştera adâncă. Şi, zice legenda, din trupul veninos al şarpelui ies, veac după veac, muște veninoase, numite Columbace, ce vor pustii, peste vreme, în locul balaurului, locurile acestea frumoase:

Şi îl ascundea  /În peştera rea.

Viermi sa-nmulțeau, /Muște slobozeau

Şi-n veci nu piereau./ Musca tot ieșea

Mare rău făcea, /Căci caii muşca, /Boii otrăvea,/ Plugurile - oprea!

            În zilele noastre, trebuie să avem timp să aducem la cunoștință copiilor și nepoților noștri povestea originii locurilor sau a locuitorilor zonei, să-i învățăm să păstreze datinile, obiceiurile de altădată și să le cinstească. Indiferent de variantele legendei, de poveștile auzite de la bătrâni, ar trebui să existe tăria de caracter necesară pentru a-ți păstra identitatea, istoria locurilor, doar așa poți spune cu mândrie din ce loc îți ai rădăcinile și, astfel, poți ajunge  a nu fi obligat a relata urmașilor povești finalizate cu formula specifică:

    „Și-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus o mare și gogonată minciună”. 

                                                                                                

                            AŞEZAREA ŞI LIMITELE COMUNEI TOPLEŢ 

                                                                                                                         Prof. Oana Sadovan

                                                                               Banatul este spațiul geografic delimitat la nord de cursul inferior al Mureșului, la vest de râul Tisa, iar la sud de apele Dunării. Acest spațiu a fost numit adesea în istoriografie și Dunărea de Jos Apuseană . Comuna Topleț este așezată în extremitatea sud-estică a județului Caraș-Severin, la limita mediană cu județul Mehedinți, și cuprinde satele Topleț și Bârza. Distanța dintre cele două sate componente ale comunei, respectiv Topleț și Bârza este de aproximativ 2 km, ele fiind legate de drumul național DN 6 (E70).  În prezent, centrul civic al comunei Topleț este situat în satul reședință de comună Topleț, aflat pe malul vestic al râului Cerna. Coordonatele comunei Topleț (latitudine, longitudine): 44.8, 22.4.

                 Geologia, relieful, elemente restrictive și favorizante în umanizarea teritoriului. Localitățile comunei sunt situate într-o mică depresiune mărginită de dealuri ce se continuă spre vest cu Munții Almăjului și spre est cu Munții Mehedințului, care se desfășoară sub forma unei culmi de-a lungul Cernei, începând în aval de Topleț în sud-vest și până la Oslea spre nord-est.  Acești munți se caracterizează printr-o diversitate petrografică, fapt evidențiat și de relief, remarcându-se prezența șisturilor cristaline cărora le corespunde Culmea Cernei cu înălțimi în jur de 1100 m. Culmea Drănicului, care are aspectul unei dorsale cu vârful de altitudine maximă dispus central (Vf. Meteriz 720 m), iar capetele dispuse la sud (Dranic 580 m), respectiv la nord (Vf. Suajii 633 m). În nord, Culmea Drănicului este legată de Masivul Domogled, la sud coboară domol și intră în contact cu Defileul Dunării, mai exact Golful Orșovei, în vest este mărginită de Valea Cernei iar în est este mărginită de o unitate depresionară axată pe bazinul hidrografic al râului Bahna numită Câmpul Tarovăț. Rețeaua hidrografică este săracă în zonă, fiind alcătuită din cursuri de apă intermitente. Vegetația este reprezentată de o pășune săracă și degradată  pe coamă, mărginită de păduri de foioase și tufărișuri. Coama munților se prezintă cu o floră și vegetație sărăcăcioasă, iar pantele și văile adiacente, acoperite cu trupuri mari de păduri de foioase, cu speciile dominante: gorun, stejar, cer, carpen și fag, oferă posibilități biocenotice mai complexe. Ele sunt, în marea lor majoritate, delimitate de liziere bogate în tufe, tufărișuri.

            Treptele majore de relief ale comunei sunt : zona de munte - 30 % și zona de deal - 70 %. Teritoriul comunei Topleț oferă cantități mari de piatră de construcție și feldspat. Pe valea râului Iardaştița se află minereu de fier, zăcământ alcătuit din magnetită și cuarț, prins între granițe și cuarțite.

  Potențialul climatic și influența sa asupra habitatului rural. Prin amplasarea în partea de sud-vest a țării, comuna Topleț se găsește în zona de influență a climatului submediteranean, datorită pătrunderii maselor de aer cald și umed dinspre Marea Adriatică. Influențe ale climatului temperat-continental sunt oprite de masivele montane care străjuiesc valea. Principalele caracteristici ale climatului cu influenţe submediteraneene sunt: iarna cu advecţii de aer cald din sud-vest, generate de ciclonii mediteraneeni care determină un climat mai cald, cu precipitaţii mai frecvent sub formă de ploaie şi lapoviţă, fenomene climatice de iarnă slabe ca intensitate, durata mică a stratului de zăpadă (15-20 de zile), durată a intervalului de îngheţ dintre cele mai lungi din ţară; în unii ani, îngheţul a fost periodic, iar durata perioadei de vegetaţie a fost aproape continuă. În regimul anual al precipitaţiilor se înregistrează un maxim principal în mai- iunie şi altul secundar, în decembrie. Valorile medii multianuale ale temperaturii aerului cresc de la nord spre sud, astfel Vârful Țarcu 0,2°C, Culmea Balmez 5,1°C, Băile Herculane 10,5°C , Topleț 10,1°C și Orșova 11°C oscilând între 10-12 ºC. Precipitațiile cresc de la 700 mm/mp în zonele joase la 1400 mm/mp în Munții Țarcu și Godeanu.  

                                                                                                                

                                                   BISERICA NOASTRĂ 

                                                     Preot. Gheorghe Buba   

         Toplețul aşa cum aduc mărturie cele mai vechi însemnări despre comunitatea de aici, a avut din cele mai vechi timpuri un locaş de rugăciune. Se pare că primul locaş de rugăciune a fost o mică bisericuţă din lemn, ridicată de câţiva călugări refugiaţi din Oltenia, care sunt primii locuitori ai acestor meleaguri, la izvorul Bigărului. Înainte de anul 1700, Toplețul avea o biserică din lemn, arsă de turci, în anul 1717, aşa cum făcea mărturie cronicarul Stoica de Haţeg în Cronica Banatului. În anul 1740 s-a ridicat o nouă biserică din lemn care avea acelaşi hram ca şi azi Sf. Arhidiacon Ştefan. Acestea se întâmplau pe vremea Episcopului Isaia al Vârşeţului, sub jurisdicţia căruia se afla Topleţul ca parohie. Actuala biserică a fost zidită între anii 1814-1816, din piatră şi cărămidă în stilul baroc întâlnit la multe biserici din Banat. Forma bisericii reprezintă o navă cu turnul clopotniţei pe pridvorul închis. Cafasul (podul unde cântă corul) este din lemn, bolţile sunt din paiantă (chirpici), iar tâmplă (iconostasul) este din zid. Pictura bisericii a fost realizată în două etape. Prima pictură a fost realizată de renumitul pictor Dimitrie Turcu din Oraviţa la anul 1856, acesta pictând şi bisericile din Bârza, Domaşnea, Bozovici, Pârvova, Mehadia, etc. Ulterior s-au făcut completări de către ucenicul său Nicolae Haşcă, originar din Topleţ, care se va căsători cu fiica acestuia, Eufemia. Pictura a fost realizată în stilul neoclassic, şi reprezintă medalioane şi tablouri în ulei, încadrate în fond decorativ. Iconostasul bisericii are icoane pe pânză lipite pe suport din lemn iar ornamentele sunt poleite cu foiţă aurită. După terminarea acestor lucrări de pictură a avut loc vizita episcopului de Caransebeş din acea vreme, Iosif Traian Bădescu, la 19 septembrie 1924, preot paroh fiind Alexandru Dorobanţu-senior. Parohia a fost vizitată apoi şi de episcopul Vasile Lăzărescu. În anul 1938 biserica a fost acoperită cu tablă, turnul fiind acoperit cu tablă de cupru. În anul 1976 tabla de pe acoperiş este înlocuită cu cea actuală. Lucrări mai mari de reparaţii şi tencuiala în exterior s-au făcut în anul 1945, lucrarea fiind executată de meşterul local George Pătraşcu. La 5 mai 1946 biserica a fost sfinţită de episcopul Veniamin Nistor, preot paroh fiind Alexandru Dorobanţu -junior. Ulterior pictura a fost spălată la anul 1856, la 100 de ani de la pictare, de către meşteri anonomi. Între anii 1985-1986 s-au făcut lucrări de restaurare a picturii de către pictorii Virginia Vidu şi Gheorghe Zaharia. Biserica a fost sfinţită în anul 1987 prin vizita Înalt Prea Sfinţiei Sale Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, protopop fiind Dimitrie

Grama, iar preot Paroh Iosif Hânda      

                                                   ȘCOALA GIMNAZIALĂ TOPLEȚ   

                                       

                                                                    Prof. Mariana Horescu

                  Poporul român este moștenitorul și păstrătorul cultural și spiritual al marilor înaintași. Această bogăție culturală, mereu înnoită s-a transmis din generație în generație prin școala vetrei pământești, continuată de școala vieții, a muncii, a vetrei satului, a mediului social și cultural în care și-au perindat viața urmașii generațiilor trecute.

                  Învățământul din Banat s-a dezvoltat în mai multe perioade determinate de factorul politic, de împrejurările sub stăpânirea cui s-a aflat această provincie. În timpul dacilor, regele Decebal avea la curtea sa persoane care cunoșteau limba greacă și latină. Preotul Deceneu instruia tinerii în cunoștințe despre teologie, medicină, botanică și astronomie. După stăpânirea romană s-a dezvoltat scrisul, dovadă fiind condeiele(styli) și tăblițele(tabulare).Un rol important l-au avut centrele militare, unde toți ostașii trebuiau să știe să scrie și să citească în limba latină.  Perioada trecerii la feudalism marchează formarea limbii și a poporului român. Începând cu secolul X pentru cultura nobiliară se adoptă limbile clasice.  În 1768 Curtea de la Viena a decis să transforme partea de S-E a Banatului într-un teritoriu militarizat cu misiunea de a apăra la nevoie granița. Într-o asemenea conjunctură și învățământul trebuia adaptat intereselor militare ale politicii habsburgice. S-au dat dispoziții să se înființeze în fiecare comună grănicerească câte o școală națională sau comunală cu limbă de predare română , cu patru ani de studiu împărțit în opt semestre.  În comuna Topleț școala a fost atestată documentar în 1814 cu numele de ”Școala primară valahă.  În 1880 la Școala Topleț funcționau două posturi de învățători.  În această perioadă procesul de învățământ urmărea educarea elevilor în spiritul supunerii față de Dumnezeu și de reprezentantul său de la Viena- împăratul.   Planul de învățământ și programele școlare în 1855 cuprindeau: anul I-II de studiu în care elevii studiau rugăciuni, cunoașterea literelor, citirea, învățarea catehismului, istoria cea sfântă, scrierea , socoata. În anul III-IV elevii învățau în plus socoata celor patru operații și cântare bisericească.  Autoritățile militare grănicerești asigurau manualele școlare și rechizitele copiilor ce proveneau din familii nevoiașe. Examenele de încheiere a cursurilor se țineau la fiecare școală fiind conduse de o comisie formată din ofițerii regimentului, directorul școlii, protopopul local și membrii administrației civile.  În anul 1907 la Școala Topleț s-a predat în limba maghiară, dovadă fiind catalogul acestui an școlar ce există și astăzi în arhiva școlii.  Dezvoltarea comunei înainte de 1989  s-a realizat în mare măsură datorită Întreprinderii Mecanice Topleț. În această perioadă se învăța la Școala Generală de 4 ani din Bîrza și la Școala Generală de 10 ani din Topleț, în cadrul acestei unități funcționând și clase liceale, afiliate Liceului Mecanic Caransebeș, care pregăteau forța de muncă calificată pentru întreprinderea mecanică. Pe lângă întreprindere, funcționează o creșă cuplată cu cămin, cu o capacitate de 50 de locuri, iar cele două grădinițe din Topleț și din Bîrza, însumând alte 80 de locuri.  Școala Gimnazială Topleț va fi reconstruită și dată în folosință în anul 1997, director fiind prof. Horescu Călin.  Clădirea este formată din demisol, parter și două etaje. În total  are 15 săli de clasă utilizate astfel: 8 clase, un laborator de informatică, laborator de fizică-chimie-biologie, centru de documentare, biblioteca ” Gheorghe Băltean”, un muzeu cu obiecte specifice localității ce au fost donate de săteni și sala de sport. În prezent, Școala Gimnazială Topleț este cu personalitate juridică cu următoarele structuri: Școala Primară Bîrza, Grădinița cu Program Normal Bîrza, Grădinița cu Program Normal Topleț. Funcționează 20 de cadre didactice calificate,director prof. Ioan Horescu. Numărul preșcolarilor și elevilor înscriși este de 265.  În fața școlii de astăzi, mai mult ca oricând sunt sarcini de mare răspundere în vederea pregătirii tinerei generații dar pe care dascălii împreună cu elevii acestei școli vor reuși să  le ducă la bun sfârșit.

                    

                                      COMUNA TOPLEŢ  - SCURT ISTORIC

                                                                                                            

                                              Cătălin Constantinescu, Teolog

             Comuna Topleţ este situată în sud-estul judeţului Caraş-Severin, pe distanţa dintre oraşele Orşova şi Băile Herculane, pe ambele maluri ale râului Cerna. Această zonă bogată a reprezentat un cadru natural benefic, care a atras foarte timpuriu oamenii  în această regiune. În tradiţia locală se spune că primele aşezări omeneşti  au fost întemeiate la izvorul pârâului Bigăr, de câţiva călugări fugiţi din Oltenia de frica turcilor şi care s-au aşezat aici, fiind atraşi de apa izvorului, care era caldă şi în timpul iernii. Acest izvor cu apă caldă a atras şi alţi oameni fugiţi de invazia otomană, întemeindu-se aici un mic sătuleţ. Primele numiri pe care localitatea le-a purtat au fost derivate ale cuvântului slavonesc ,,Toplo’’, care însemnează ,,cald’’. Mai târziu localitatea s-a numit Toplecz, Toplitz sau Topletz, aceste denumiri fiind purtate sub diferitele ocupaţii ale turcilor sau ale austriecilor. Între 1908 şi 1918 comuna s-a numit Cernaheviz, această denumire fiind un derivat maghiar al numelui râului Cerna  care străbate localitatea.

            Prima atestare documentară a localităţii este făcută în anul 1436 de către istoricul maghiar Pesty Frigyes, în a cărui cronică se menţionează că localitatea se numea Toplecz sau Toplitz. Se pare însă, după relatările istoricului bizantin George Sphrantzes, că despre localitate se menţionează şi mai devreme, în anul 1422, când împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul poposea aici în drum spre Roma. În anul 1595 îl găsim pe teritoriul comunei Topleţ, în apropiere de Orşova, pe Mihai Viteazul în fruntea armatei sale spulberând hoardele tătarilor care se întorceau din Banat încărcate de pradă, iar mai apoi a eliberând Topleţul şi Orşova de sub stăpânirea turcească. Despre comuna Topleţ nu se mai aminteşte nimic până în anul 1690 când figurează într-un recensământ ca aparţinând de cetatea Mehadiei.  Prima atestare documentară a unui locaş de cult pe teritoriul comunei Topleţ este făcută în anul 1740 conform statisticii bisericilor din Eparhia Caransebeşului, însă se pare că înaintea ridicării acestui locaş de cult a existat o altă biserică din lemn pe care turcii au incendiat-o în anul 1717 împreună cu alte câteva case din sat. Între anii 1814-1816 s-a zidit actuala biserică din piatră şi cărămidă în stilul baroc. Într-o conscripţie din anul 1775 este menţionat faptul că în anul 1773 în Topleţ erau 124 de case, iar în 1774 erau 136 de case. În veacul al XIX-lea pe raza localităţii se aflau 12 mori de apă pentru măcinarea cerealelor, de care se foloseau toţi localnicii prin rotaţie. În anul 1880 fondatorul băncii din Orşova I.N.Schramm a cumpărat dreptul de proprietate asupra casei nr. 39 şi a morii aparţinătoare acesteia din localitatea Bârza înfiinţând o firmă particulară care avea domeniul de activitate fabricarea uneltelor agricole. În 1897 Schramm a extins foarte mult fabrica construind noi capacităţi, majoritatea produselor fiind exportate. În anul 1937 localitatea Topleţ număra 2200 de locuitori şi 481 de case, iar întreprinderea din Topleţ număra aproximativ 700 de muncitori.

                 Una din personalităţile care au marcat istoria localităţii Topleţ a fost pictorul Nicolae Haşcă, acesta având o activitate iconografică impresionantă, pictând mai multe biserici. O altă personalitate reprezentativ culturală a fost  învăţătorul, poetul şi patriotul Gheorghe Bălteanu care a modelat ca învăţător generații întregi de tineri, a înfiinţat şi dirijat coruri, a scris peste 1300 de poezii, a participat în 1918 la înfăptuirea marelui act al unirii românilor de la Alba-Iulia, fiind un o pildă vie de trăire a dragostei faţă de ţară şi faţă de credinţa strămoşească a neamului nostru şi aducându-şi cu succes aportul la întregirea filei de istorie a satului nostru.

                                                   TOPLEŢUL AZI                                                      Haşca Ilie, Primar

   Persoane din instituție:Primar: Haşcă Ilie, viceprimar: Duicu Ioan, secretar: Rădulescu Dorin, contabil: Cărăboi Ileana. Topleţul are suprafața este de  9.388 ha din care intravilan 59 ha şi extravilan 9.329 ha iar populația de 2.644 locuitori. Gospodării  sânt 965 cu număr de  locuințe 1159, grădinițe sânt 2 şcoli tot 2. Așezarea geografică: comuna Topleţ este situată în sud-vestul judeţului Caraş-Severin, sudul Banatului, la o distanţă de 8 km de oraşul Orşova (Mehedinţi) şi 8 km de oraşul Băile Herculane pe drumul naţional E 70. În sud vestul României e  vecină la nord-vest cu Timiş, sud-est Mehedinţi, sud-vest Dunărea şi vest Republica Serbia. Activitățile specifice zonei sânt creşterea animalelor, exploatarea lemnului,agricultura,piscicultura şi apicultura iar activitatea  economică principală este comerţul. Obiectivele turistice sânt sfinxul bănăţean,apeductele, morile de apă, Parcul Domogled,Parcul natural Porţile de Fier.Evenimentele locale sânt :nedeia satului la Rusalii şi Hramul bisericii de Sfântul Ştefan.

      

                                                 FABRICA  DE  LA  TOPLEŢ    
                                                                          
                                               Dorobanţu Dumitru din  Cearda 



    

       În anul 1880 în comuna noastră se înfiinţa un atelier de ciocănărie.  Micul industriaş J.N. Schramm este atras de forţa motrică gratuită a pârâului Bârza şi de poziţia geografică excelentă pentru dezvoltare. La început se lucra destul de rudimentar cu ciocane cu coadă de lemn şi capul de fier şi se produceau sape, casmale, lopeţi, etc. Parale cu atelierul de ciocănărie a fost înfiinţată o mică turnătorie şi un atelier de lăcătuşerie. În anul 1900 s-a mai construit o forjă manuală. Între anii 1906-1910 s-a înfiinţat o secţie de mecanică şi o secţie de montaj. Înainte de primul război mondial fabrica număra 200 de muncitori. S-a trecut apoi la fabricarea maşinilor agricole manuale cum ar fi: batoze de porumb, tocător de nutreţ şi un număr mare de obiecte turnate: ciaune, ţesturi, plite, cazane, maşini de gătit şi sobe de încălzit.  Pentru a permite legătura cu şoseaua naţională  şi staţia de cale ferată Topleţ s-a construit în 1910 un pod peste râul Cerna fabricat la Reşiţa. În timpul primului război mondial s-au primit comenzi pentru armata austro-ungară: grenade, şrapnele, chesoane, bucătării de campanie şi altele  iar numărul muncitorilor s-a mărit la 900. Fiind bombardată în timpul luptelor dintre armatele române şi austro-ungare, fabrica şi-a întrerupt activitatea timp de aproximativ opt luni. După terminarea războiului fabrica a primit comenzi noi de reparaţii la vagoane şi locomotive.  În 1928 s-a modernizat centrala electrică prin punerea unei turbine moderne de tip, „Francis” de 350 KW, împreună cu un agregat generator fabricat la Reşiţa. Tot în acest an s-a instalat un laminor pentru fiare de plug. Anul 1933 este anul când s-a început fabricarea  valţurilor de măcinat grâu şi porumb şi a pieselor de rezervă. Acestea se produceau pentru prima oară la noi în ţară, până atunci se importau din Germania, Ungaria şi Elveţia.  Fabrica s-a modernizat şi prin introducerea ciocanelor cu aer comprimat de tip „Beche”. Apoi fabrica primeşte o licenţă de fabricaţie pentru producerea războaielor de ţesut de tip „Jaghendorf”cu lăţime spată de până la 200 cm pentru pânza, stofă şi iută. În perioada 1939-1944 fabrica se integrează în economia de război prin comenzi pentru armată şi CFR producând chesoane, bucătării de campanie, grenade defensive din fontă, cărucioare sanitare, cărucioare muniţii şi obuze.

            În anul 1948 la 11 iunie are loc „ marele act al naţionalizării” prin care fabrica a fost trecută în patrimoniul statului. Ce a urmat ştiţi mai bine ca noi.

                                                          MAMEI MELE...                                                         

                                                           Mia Rogobete

Ți-aș spune mamă atâtea lucruri bune,/ Ți-aș umple traista cu mii de bucurii,

Aș vrea măicuța mea să facem o minune,/ Aș vrea  mămico să fim iarăși copii.

Atâtea cântece am pentru tine frumoasa mea, / Doar pentru tine și ochii tăi albaștrii înseninați,

Atâtea mângâieri și-atâta dor de ființa ta, / De-obrajii tăi trecuți prin anotimpuri și curați.

Atâtea vorbe dulci sunt de iubire și iertare /Le am pe limbă, ți le rostesc în gând

Și îți sărut mâinile mamă, mâinile care /Cu bătături m-au legănat în adieri de vânt.

Iubito, îți simt iubirea ta, iubire  prea frumoasă, /Așa cum simt căldura soarelui în vară,

Smerită, îți ating cu palma poala roasă, /De anii ce străbat o primăvară.

Îți văd și lacrima ce cade pentru mine, /O prind cu sufletul să-mi ude inima curată

Cu drag îți mângâi părul ș-apoi mă uit la tine /Ce fericită ești măicuță că ai o fată!

Cu chipul tău atâta de frumos și cald /Te legeni mamă în basmul bătrâneții

Iar palmele crăpate, cu bătături ce ard /Îmi scriu acuma cartea tinereții!

Ești o icoană, pictată în pupila tinereții mele, /Ești mama universului clădit cu mii de întrebări,

Ești țărăncuța mea din vremuri grele, /Ești darul ce îl am de peste mări și țări!

Cu un batic la gât și cârpa înnodată /Stă ca pictată în poarta mare, verde,

Cu poalele în brâu și bluza colorată, /Din ochii ei albaștrii nu mă pierde!

Iubirea pentru tine mamă este atât de mare /Căci nici pământul nu o poate măsura

Aș vrea să-mi fii tot timpul pe cărare /Cu un sărut de-al tău mă poți înmiresma.

Eu știu că-n fiecare clipă a vieții tale /Mă tot pronunți și rugăminți faci pentru mine,

Eu știu că vorbele sunt nestemate rare/ Și le păstrez mămico numai pentru tine!

                              RUGACIUNEA  MEA   
                                     

 Stroiescu Cosmin , Clasa  a VII-

Doamne,Te rog să mă ajuți /În a face totul bine,

Să învăț, să  știu de toate, /Să am faptele curate.

Doamne, Dumnezeul meu, /Mulțumesc că mă ajuți!

Alături de mine ești /Și pe toate le-mplinești.

                                 RUGĂCIUNE

Chiper Cătălin,   Clasa a VII-a

Doamne, Dumnezeul meu, /Tu ne iubești mereu,

Tu mă înveți să te slăvesc / Și eu spun că Te iubesc.

Tu ești bunul Dumnezeu /Și te voi iubi mereu.

Tu ne dai putere /Să ne fie bine.

Noi  să învățăm / Și să ne rugăm.

Eu Te voi iubi  /Și Te voi slăvi.

                  DOAMNE, DUMNEZEUL MEU

Cionca Ionuț Silviu,   Clasa a VII

Doamne, Dumnezeul meu, / Ajută-mă, Te rog, mereu!

Și la bine și la greu / Numai Tu ești Tatăl meu.

Și acum eu Te-aș ruga, /Fiindcă stă-n puterea Ta,

Pe părinți a-i ajuta. /Te rog, Doamne, nu-i lăsa!

Și acum în încheiere, /Vreau să-ți mulțumesc frumos

Că m-ajuți întotdeauna, /Cu drag, fiul credincios.

                               PRIMĂVARA

                        Oros Giulia, Clasa a-IV

Bine-ai venit frumoasă primăvară /Bine-ai venit la noi în ţară!

Te-am aşteptat cu multă bucurie,/ Căci ne aduci în inimi veselie.

Primăvara frumoasă ca o zână /Ce mult aş vrea iar să te ţin de mână

Eu Domnului îi mulţumesc /Că a adus acest miracol pământesc.

Acum aş vrea să spun încă ceva/Primăvara mi-ai atins inima

M-ai încântat cu a ta magie/ Şi mi-ai adus atâta bucurie!         

                       

Această publicaţie a fost înregistrată la Biblioteca Centrala a României

cu nr  ISSN 2393 – 5049 şi ISSN-L 2393 – 5049.

Conţinutul articolelor precum  şi datele  publicate aici cad în sarcina autorilor.

Fondatori: Preot Gheorghe Bubă, Seracovan Veronica, Ilie Haşcă, primar.

Colectivul de redacţie : Preot Gheorghe Bubă, Seracovan  Veronica, prof. Alina Georgescu, prof. Mariana Horescu, prof. Oana Sadovan.

Adresa redacţiei: Topleţ, str. Principală, nr.215, tel. 0255.522.221,bubagheorghe@yahoo.com